Ponta susține referendumul pentru Roșia Montană: „Cred că-i o idee foarte bună”

Ponta susține referendumul pentru Roșia Montană: Cred că-i o idee foarte bună
Publicat: 02/09/2013, 14:17
Actualizat: 02/09/2013, 14:17

Varianta avansată de președintele Traian Băsescu, convocarea unui referendum în 2014 simultan cu europarlamentarele pe subiectul exploatării de aur de la Roșia Montană este susținută și de premierul Victor Ponta. „Dacă președintele consideră util să declanșeze un referendum, cred că-i o idee foarte bună”, a comentat Ponta după ședința conducerii USL, venind, împreună cu Crin Antonescu și cu o altă idee – instituirea unei comisii parlamentare speciale care să dezbată subiectul.

Soluția USL a fost justificată public ca o modalitate de a răsounde protestatarilor din Piața Universității care să își poată exprima astfel opțiunile în fața parlamentarilor care îi reprezintă.

Anunțul oficial a fost făcut de ANtonescu. „Va trebui constituită o comisie care să se dedice acestui proiect, pentru ca oamenii să se exprime”, a spus liderul PNL. În legătură cu propria opțiune de vot, Antonescu a rămas în continuare evaziv. „Nu sunt în posesia tuturor datelor și a tuturor argumentelor pro sau contra. Nu aveți însă nicio grijă. Chiar dacă se va opta pentru un vot secret, eu personal, de câte ori nu este vorba de votul pentru o persoană, sunt pentru votul deschis în sensul asumării responsabilității de către orice parlamentar și de către orice partid parlamentar a unei decizii sau alta, eu sunt pentru votul deschis. Chiar dacă ajungem să zicem la un vot secret, dintr-un motiv, sau altul am sa vă spun ce am votat și care este poziția Partidului Național Liberal”, a amânat președintele Senatului momentul asumării unei poziții.

Ponta pe de altă parte se declară în continuare decis să voteze „ca deputat” împotriva proiectului pe care l-a inițiat „ca prim-ministru”. Chiar și în aceste condiții, enumerând principiile proiectului, Ponta s-a erijat mai degrabă în susținător decât în adversar. „Noi nu am adoptat același proiect care exista până în 2011. Guvernul actual a renegociat investiții suplimentare în potecția mediului, creșterea redevențelor de la 3 la 6 % și creșterea participației statului la 25%. Dacă acest proiect s-ar face, România ra beneficia de aproximativ 75% din ce ar rezulta în urma exploatării. În cazul în care companiile implicate absolut neașteptat ne dau în judecată și cer despăgubiri, suma previzionată este spre 2 miliarde de dolari. Să stai ascuns cu proiectele prin dulapuri e soluția lașă”, a invocat premierul presiunea potențialului litigiu împotriva statului român.

De acord cu strategia referendumului, liderii USL i-au reproșat însă președintelui Băsescu să își asume el deschis susținerea exploatării de la Roșia Montana. „E vorba de un proiect important. Eu cred că atitudinea responsabilă, corectă a președintelui ar trebui să ducă la rezolvarea unei probleme pe fondul ei. De exemplu, noi știm că președintele Traian Băsescu atunci când exista guvernul Ungureanu să facă proiectul Roșia Montană. Sunt niște condiții mai bune decât acelea? Ce constat că îl interesează? Să discutăm dar de ce a făcut Ponta nu știu ce. E un joc electoral”.

La rândul său, Ponta a continuat meciul cu Băsescu care îl întrebase, retoric, cu câteva ore mai devreme câți bani a luat premierul pentru a deveni din adversar susținător al proiectului. „Eu pot să răspund: absolut nimic. Poate și dânsul să răspundă?”, a mai spus Ponta.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Statul vrea să știe tot despre banii tăi. Românii vor fi obligatoriu verificați. Nu ai...
Vechimea în muncă. Acum obții mai ușor actele. Cum procedezi
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării